METODE DE DETECTARE A PIERDERILOR

Metode de măsurare cu infraroşu

Solul devine umed la locul defecţiunii şi astfel temperatura de suprafaţă va fi diferită de temperatura solului înconjurător.

Metoda de măsurare cu infraroşu este varianta modernă de tehnică de măsurare a ceea ce a fost cândva doar observarea practică realizată prin experienţa maiştrilor în domeniul apei. O parte a muncii maiştrilor o reprezenta urmărirea regulată a retelei după ninsoare locurile de topire, iar pe spaţii nepavate vegetaţia mai deasă.

Cu termo-camere de mare sensibilitate se pot determina cele mai mici variaţii de temperatură apărute pe suprafaţă. Suprafaţa ce arată cea mai mare diferenţă de temperatură arată locul defecţiunii.
Metoda de măsurare cu infraroşu este bine să se realizeze noaptea, deoarece suprafeţele încălzite de soare, adică cele rămase în umbră pot influenţa evaluarea.

Metoda se poate aplica cu succes în cadrul încălzirii centrale, dar şi în cazul alimentării cu apă potabilă, în primul rând în cazul conductelor de transport.

Metoda presiunii aerului

De fapt această metodă ar intra în rândul metodelor acustice, dar datorită aplicării lor rare sunt discutate în cadrul altor metode.

La defecţiuni aerul ce iese prin deteriorările ţevii are presiune mai mare decât apa, produce un sunet mai caracteristic şi de aceea, când celelalte soluţii nu sunt eficiente se umple conducta cu aer comprimat, iar apoi se utilizează metoda interceptării.

Această metodă se aplică de cele mai multe ori combinat cu altele: se introduce aerul comprimat în conductă, iar detectarea se face cu ajutorul aparatelor acustice prin interceptarea sunetului produs de ieşirea amestecului de aer-apă.

Utilizarea gazului tracer/de urmărire

După golirea completă a conductei şi umplerea ei cu un gaz de urmărire se pune sub presiune secţiunea de conductă unde se află defecţiunea şi la părţile ne-izolate se urmăreşte gazul ce pătrunde în sol cu ajutorul unor aparate, căutând astfel locul defecţiunii.

Senzorii pentru gaz, utilizaţi sunt foarte sensibili: sunt utili pentru a demonstra chiar şi răspândirea uniformă a unei cantităţi de 3-5 cm3 de gaz într-un m3 de aer. Gazul utilizat trebuie să fie unul care nu intră în componenţa atmosferei, şi să corespundă din punct de vedere al gustului, mirosului şi al cerinţelor de sănătate. /Asemenea gaze sunt amestecurile de heliu-aer, metan-argon, etc./

Tehnologia cu gaze de urmărire se utilizează în cazuri critice, grave şi sunt foarte utile pentru determinarea pierderilor mici, de exemplu atunci când aplicarea metodei anterioare a dat greş.

Metoda este aplicată de ani de zile cu succes la suprafeţe fără pavaj, cu o eficienţă de 100%.

Dezavantajul metodei o reprezintă cheltuielile mari , precum şi faptul că la aplicarea ei secţiunea respectivă trebuie scoasă din funcţiune, trebuie golită şi uneori chiar uscată. La diametre mari cheltuielile cu gazul sunt foarte mari.

Metoda cu izotopi

În acest caz se introduc izotopi radioactivi în conductă, care pot fi detectate în apa ce iese prin locurile deteriorate.
Este o metodă rar aplicată.

Radar de sol

Această metodă se utilizează în primul rând pentru detectarea structurilor , conductelor, determinarea deteriorărilor de conducte este posibilă doar în cazul în care, datorită deteriorării in sol s-au format cavitati.

Metoda presei cu piston de aer

Prin desfacerea celor două capete ale secţiunii deteriorate se introduc în conductă pistoane gonflabile , care sunt presate pe peretele conductei astfel incit sa nu permita trecerea apei.
Se efectuează o probă de presiune între cele două pistoane fixate, care se repetă pe porţiuni tot mai scurte prin împingerea pistoanelor, până când se obţine distanţa cea mai mică pentru repararea defecţiunii.

Metoda se poate utiliza până la 150 m în interiorul conductei, caz în care se utilizează bare cu fibre de dticla sau cu ajutorul ţevilor de curăţire a canalelor .
Aceasta este unica metodă ce se poate aplica în cazul unor secţiuni de conductă unde este imposibila ocalizarea conductei si a defectului (de ex datorită adancimii de pozare de mai mulţi metri).

Dezavantajul îl reprezintă cheltuielile mari, complexitatea metodei şi faptul că necesită timp îndelungat în care conducta trebuie scoasă din funcţiune, iar rezultatele sunt îndoielnice. În cazul unor depuneri pe pereţii interiori ai conductei, când nu se poate realiza fixarea etansa a pistoanetor pe suprafata interioara a conductei.

Observarea sunetelor

Aparţine categoriei de metode acustice, fiind o metodă încă nu prea des utilizată, dar în răspândire.
Aparatura o reprezintă hidrofoanele de mare sensibilitate montate de obicei pe hidranţi, având registrator de sunete, aşezat în nodurile secţiunii de conductă cercetate. Perioada de măsurare este programabilă, cel mai bine fiind să se măsoare nivelul sunetelor nopatea în perioada de consum minim, iar locul scurgerilor este determinat prin analiza statistică a sunetelor.

Metode de verificare permanentă a reţelei, bazate pe măsurători cantitative

Metoda ce se bazează pe măsurătorile cantitative ale apei ce trece prin contor este aplicată în cazul unor reţele mai mici cu un singur punct de alimentare. Se măsoară consumul minim de noapte, iar variaţia – creşterea – acestuia va arăta că valoarea consumului minim s-a modificat datorită anumitor cauze. Dacă această modificare rămâne permanentă, acesta înseamnă apariţia unei noi defecţiuni, dar poate fi şi un nou consumator – de ex. o nouă uzină sau sistem de irigaţie, etc.
Metoda de verificare permanentă a reţelei pe baza măsurătorilor cantitative – în cazul reţelelor cu mai multe puncte de alimentare – datorită cheltuielilor mari pentru formarea şi operarea punctelor de măsurare, precum şi datorită complexităţii – nu va fi aplicabilă încă multă vreme, metodele cele mai economice şi mai eficiente fiind cele de analiză a pierderilor de apă şi metodele acustice legate de aceasta.